Zeci de copii au fost uciși în mai puțin de o săptămână în Yemen

Zeci de copii au fost uciși în mai puțin de o săptămână în Yemen
Publicat: 02/04/2015, 07:22
Actualizat: 14/04/2019, 00:03

„Copiii trebuie neapărat protejați. Părțile implicate în acest conflict trebuie să facă tot ce le stă în putere pentru a proteja copiii”, a declarat Julien Harneis, reprezentantul UNICEF pentru Yemen.

Serviciile sanitare și sistemul educativ din Yemen au fost grav afectate de conflictul militar în curs, a prevenit agenția ONU pentru copii.

În plus, malnutriția ar putea afecta numeroși copii, îndeosebi în centrul Yemenului, unde securitatea alimentară nu mai poate fi asigurată, a avertizat UNICEF.

Organizațiile umanitare au semnalat marți dificultăți în aprovizionarea populației civile pe la granița cu Arabia Saudită.

Arabia Saudită a declanșat săptămâna trecută Operațiunea „Furtuna Determinării”, în scopul „apărării Administrației legitime” a președintelui yemenit Abdrabbuh Mansour Hadi. Avioane de vânătoare saudite bombardează poziții rebele din capitala Yemenului, Sanaa, și din nordul țării. La operațiuni participă și avioane din Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Kuwait, Qatar, Iordania, Maroc și Sudan.

Milițiile șiite huthi, susținute de Iran, avansaseră spre sudul Yemenului, o țară aflată în anarhie după ce insurgenții au ocupat în septembrie 2014 capitala, Sanaa. Serviciile de securitate yemenite sunt staționate în sudul țării, unde se afla președintele Abd-Rabbu Mansour Hadi, susținut de Statele Unite. Președintele Yemenului a plecat în exil săptămâna trecută. În Yemen sunt active și celule ale organizației Al-Qaida în Peninsula Arabia și ale grupului Stat Islamic, două rețele teroriste sunnite. Arabia Saudită, o țară preponderent sunnită, acuză Iranul șiit, principalul adversar regional, că alimentează conflictul interconfesional din Yemen prin susținerea insurgenților șiiți huthi. Arabia Saudită este unul dintre aliații strategici ai Statelor Unite în Orientul Mijlociu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Horoscop 26 noiembrie 2024: Vești îngrijorătoare pentru nativii Săgetător. Planurile Balanțelor sunt răstălmăcite și puse...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Google Gemini va putea controla și alte aplicații pentru utilizatori, cum ar fi să comande...